Aracet care poate fi folosit în construcții, în condiții dificile de șantier și la temperaturi foarte scăzute

În general, aracetul este văzut ca un adeziv folosit pentru încleierea pieselor de mobilier, mai puțin ca un adeziv de folosit în construcții. Adezivii PVA, araceții cum ne-am obișnuit să-i numim, sunt de mai multe feluri și există variante care pot fi folosite în condiții de umiditate crescută sau la temperaturi scăzute.  TISZABOND D3 IARNA este un astfel de adeziv de iarnă care poate lipi și la 0°C. Umectarea mai bună, aderența umedă îmbunătățită, temperatura scăzută de formare a peliculei duc la obținerea unor lipiri sigure și în condiții de lucru de șantier.

La ce este folosit aracetul în construcții

Șantierul, construcțiile nu înseamnă doar beton, ciment, cărămizi și fier. Înseamnă și lemn folosit ca grinzi de susținere, astereală pentru acoperiș, placări, uși, ferestre sau scări. Ba mai mult, cererea de case pe structură de lemn a crescut în ultima vreme pentru că sunt mai bine izolate termic, se construiesc mai repede, sunt mai ușoare și mai rezistente la cutremur și mai ecologice. Lemnul are nevoie de încleiere fie pentru obținerea unor elemente de construcție mai stabile și lipsite de defecte, fie pentru asamblări nedemontabile fără elemente metalice.

Cel mai frecvent, încleierea cu aracet este folosită pentru:

  • lipirea structurilor interioare din lemn în condiții de umezeală crescută, dar de scurtă durată sau care pot fi expuse apei pentru scurt timp
  • lipirea structurilor în care cel puțin unul dintre elemente este lemn sau material derivat (trepte de lemn pe scară de beton, fixarea ușilor și ferestrelor în structura peretelui)
  • lipirea structurilor exterioare protejate, nesupuse acțiunii intemperiilor.

Adezivii D3 și D4 sunt siguri pentru încleierea treptelor folosite la interior sau a celor din zonele exterioare protejate, a ușilor sau ferestrelor. Pot fi folosiți și la lipirea parchetului laminat.

Principalele calități ale adezivului TISZABOND D3 IARNA

TISZABOND D3 IARNA ne lămurește asupra caracteristicilor sale încă din denumire. Este un adeziv D3, adică poate fi folosit la încleierea construcțiilor interioare expuse pe termen scurt la apă sau umiditate și a celor exterioare din zone cu climă blândă. Puteți afla aici mai multe informații despre clasificarea adezivilor în funcție de rezistența la umiditate. Tot din denumire aflăm că este un adeziv de iarnă, ceea ce înseamnă că poate lipi lemnul chiar dacă se află într-un șantier neîncălzit, iar temperatura este la limita înghețului.

Este un adeziv polivinilic care are ca diluant apa. Nu conține formaldehidă și fiind dispersie apoasă nu este nociv nici pentru cei care îl folosesc, nici pentru mediu. Nu este inflamabil, până să se usuce poate fi șters ușor cu cârpa umedă, iar resturile uscate nu sunt deșeuri periculoase.

Tiszabond D3 IARNA este un adeziv cu caracteristici mult îmbunătățite:

  • Aderență la suport crescută – poate fi folosit pe suprafețe cu umiditate ridicată
  • Temperatura de formare a peliculei este scăzută – de 0°C
  • Este un adeziv foarte elastic – pot fi îndepărtate cu ușurință părțile întărite din exteriorul zonei de lipire
  • Este rezistent la îngheț – poate fi folosit și după 2-3 cicluri îngheț-dezgheț deoarece caracteristicile de lipire rămân neschimbate.

TISZABOND D3 IARNA corespunde cerințelor standardului european EN71, nu este toxic și nu este inflamabil. Nu uitați, chiar dacă lipirea are loc mult mai repede, gradul maxim de impermeabilitate a filmului de adeziv se atinge după 7 zile de la lipire. Fiind o reacție de polimerizare are nevoie de timp pentru a ajunge la calitățile maxime. Este nevoie de o săptămână pentru ca reacția să se finalizeze și lipitura să ajungă la rezistențele specificate în fișa tehnică.

Aveți încredere în araceți și nu uitați că, la fel ca în lumea telefoanelor mobile sau a transferului de date, inovația merge înainte și în cea a adezivilor. Nu judecați un adeziv după o experiență neplăcută avută în urmă cu 30 de ani ci informați-vă și căutați acea variantă care se potrivește proiectului sau tehnologiei voastre. Atât noi cât și distribuitorii noștri (găsiți o listă completă aici) vă stăm la dispoziție pentru a vă recomanda adezivul potrivit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top

Folosim cookies pentru a îți oferi cele mai bune informații. Te rugăm să consulți Politica Cookies și să accepți folosirea lor pentru a putea naviga mai departe.

Privacy Settings saved!
Serări Confidențialitate

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.

These cookies are necessary for the website to function and cannot be switched off in our systems.

In order to use this website we use the following technically required cookies
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Accept all Services
ro_RORomanian