Adezivii PVA sunt dispersii apoase de polivinil acetat. Prezența apei îi face sensibili la îngheț și dacă nu sunt formulați special pentru a fi folosiți după ce s-au dezghețat, încleierile nu vor avea rezistență. Există și adezivi speciali, cum sunt TISZABOND D3 IARNA și TISZABOND D3-D 3010, care rezistă la cicluri repetate îngheț-dezgheț, dar cei obișnuiți nu trebuie transportați, depozitați și folosiți sub +5°C. Problema este că, după dezghețare, aspectul adezivului nu are schimbări radicale așa că, la o privire superficială, poate fi considerat bun și folosit în cele din urmă. Ar fi o greșeală pentru că încleierile cu altfel de adezivi nu sunt rezistente și vor ceda la prima solicitare mai serioasă.
Ce se întâmplă cu un adeziv PVA expus la îngheț
Putem să ne dăm seama dacă adezivul a trecut printr-un îngheț dacă îl examinăm cu atenție. Adezivul bun are curgere continuă, nu are aspect cleios sau brânzit (ca al brânzei dulce de vacă). Dacă la prima vedere pare că viscozitatea a crescut, adezivul trebuie agitat foarte bine în ambalaj. Dacă redevine fluid și nu are cocoloașe, este bun de folosit. Dacă rămâne gros în continuare și nu are aspect omogen, uniform, adezivul este compromis și varianta cu pierderi minime este să-l aruncăm. Mai putem controla calitatea adezivului punând o cantitate mică pe o suprafață și lăsând-o să se întărească. Un adeziv bun ar trebui să aibă un aspect ușor lucios după uscare și să devină transparent (majoritatea adezivilor PVA). Dacă aspectul este cretos și mai alb, adezivul este compromis și nu poate fi folosit.
De ce nu trebuie folosit un adeziv PVA care a înghețat
Apa fiind mediul în care stau moleculele de adeziv PVA, înghețarea ei poate determină reacția dintre moleculele reactive de poliacetat. În loc ca reacția să determine lipirea a două bucăți de lemn, adezivul reacționează singur în ambalaj, pierzându-și astfel proprietățile de lipire. O altă urmare a înghețului este acțiunea cristalelor de gheață asupra legăturilor moleculelor reactive de poliacetat de vinil. Gheața pune presiune pe aceste legături chimice desfăcându-le, iar adezivul nu mai este “adeziv” pentru că nu mai poate lipi. Cea mai bună soluție este să aruncăm adezivul compromis pentru că pierderile vor fi mult mai mici. Dacă va fi folosit, lipitura va ceda când va fi supusă la presiuni, tracțiuni, încovoieri sau umiditate. Va fi semnul clar că adezivul a fost de vină, pentru că la o lipire corectă lemnul este cel care cedează primul.